Regulament
Regulamentul campaniei promotionale
“Nebun dupa Algida si Betty Ice”
in Auchan
- Organizatorul campaniei. Produse participante. Durata. Locatii participante. Conditia de participare.
- Organizator al acestei campanii promotionale („Campania”) este compania MAGNUM ICC RO S.R.L., cu sediul in Ploiesti, B-dul Republicii nr.291, Cladirea C13, Sala Magnum, jud. Prahova, numita in cele ce urmeaza “Organizatorul”.
- Campania promoveaza toate sortimentele de inghetata Algida, produse comercializate sub brandurile: Carte D`or, Cornetto, Minecraft, Callippo, Haribo, Magnum, Klassiker, Twister, Napoca si Ben&Jerry`s si sortimentele de inghetata Betty Ice, produse comercializate sub brandurile: Betty Blue, Squash si Lido. Acestea sunt denumite in continuare „produse participante”.
- Campania se desfasoara in perioada 05.2026 – 31.07.2026 si se adreseaza consumatorilor care achizitioneaza orice produs participant din oricare magazin fizic din reteaua magazinelor Auchan: My Auchan si Atac Hiper Discount (denumite in continuare „Magazine Participante”). Campania se desfasoara prin intermediul agentiei Tom Communications & Marketing S.R.L., persoana juridica romana, cu sediul în București, Strada Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 99, numita in cele ce urmeaza „Agentia” si/sau “Agentia de implementare” si/sau „Agentia imputernicita”.
- Conditia de participare la Campanie o constituie cumpararea, pe durata Campaniei, din magazinele participante, a oricarui produs dintre cele mentionate in art.1.2 al acestui regulament. Participantii trebuie sa pastreze bonul fiscal in original pentru validare.
- Participantii
Poate participa la Campanie orice persoana fizica, cu domiciliul in Romania, cu varsta de peste 18 ani, care achizitioneaza produse participante indeplinind conditia de participare mentionata in prezentul Regulament, cu exceptia angajatilor Organizatorului si ai celorlalte societati implicate in mod direct in organizarea si desfasurarea Campaniei (inclusiv angajatii magazinelor participante), precum si membrii familiilor acestora (soti/sotii si rudele de gradul intai ale acestora).
- Premiile
- In cadrul Campaniei se atribuie prin tragere la sorti 3 (trei) premii ce constau in cate o consolă de jocuri video / sistem dedicat jocurilor video cu 825 GB SSD, in valoare de 2.799,99 lei (TVA inclus) fiecare.
Valoarea comerciala totala a premiilor acestei Campanii este de 8.399,97 de lei (TVA inclus).
- Premiile se livreaza doar pe teritoriul Romaniei. Un premiu acordat nu poate fi inlocuit cu alte bunuri sau produse si nici nu se poate acorda contravaloarea lui in bani; in cazul refuzului castigatorului de a beneficia de premiu (prin refuz intelegandu-se orice manifestare expresa si neechivoca ca de exemplu, dar fara a se limita la situatiile in care castigatorul refuza preluarea premiului de la reprezentantul Agentiei, refuza semnarea procesului-verbal de predare-primire etc), asa cum este acesta descris in prezentul Regulament, acesta va pierde dreptul de atribuire a premiului, Organizatorul rezervandu-si dreptul de a apela la rezervele extrase conform prezentului regulament. Orice alte cheltuieli sau obligatii de orice alta natură, în legatura cu intrarea castigatorului in posesia premiului, sunt în sarcina exclusivă a câstigatorilor.
- Mecanismul
- Consumatorii interesati sa participe si care indeplinesc conditia de participare enuntata in art.1.4 de mai sus se pot inscrie prin oricare dintre cele doua modalitati prezentate in continuare:
- prin intermediul site-ului web iubesteinghetata.ro , pe pagina dedicata acestei Campanii. La accesarea paginii iubesteinghetatacampanie.ro/nebun-dupa-algida-si-bettyice-in-auchan, participantii vor fi invitati sa se inscrie prin completarea pe formularul de inscriere a numarului bonului fiscal cu care au achizitionat produse participante , asa cum este acesta imprimat pe bonul emis de comerciant si a tuturor campurilor obligatorii ale formularului de inscriere afisat pe site. Dupa fiecare inscriere participantul va primi un mesaj de confirmare a inscrierii – in cazul in care a completat corect toate campurile din formular si si-a exprimat clar acordul pentru prelucrarea datelor sale personale in scopul participarii la Campanie, sau un mesaj prin care nu i se confirma validarea inscrierii, cu aratarea motivului.
- prin SMS cu tarif normal, la numarul 1745. Pentru o inscriere valabila participantul trebuie sa trimita textul “Auchan”, urmat de cifrele ce reprezinta numarul bonului fiscal asa cum este acesta imprimat pe bonul emis de comerciant. Pentru claritate: numarul bonului fiscal va fi mentionat – in mesajul pe care consumatorul il transmite in vederea inscrierii – exact cum este scris acesta pe bon, indiferent de numarul de caractere prin care se identifica acel bon fiscal. Exemplu : Auchan 01234. Dupa transmiterea SMS-ului, participantul va primi mesaj de confirmare a inscrierii – in cazul in care a transmis mesajul corect redactat, sau un mesaj prin care nu i se confirma validarea inscrierii, cu precizarea motivului.
Prin modalitatea de inscriere prin SMS, respectiv prin trimiterea mesajului la numarul 1745, participantii confirma expres ca au luat la cunostinta si sunt de acord cu prevederile regulamentului si cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal in contextul organizarii si desfasurarii Campaniei.
Exemplu de bon fiscal Auchan – sectiunea subliniata reprezinta numarul bonul fiscal ce trebuie inscris in campanie.
Mesajele SMS de raspuns ale Organizatorului:
In perioada Campaniei, pentru fiecare inscriere prin mesaj SMS realizata in conditiile prezentului Regulament, participantul va primi un mesaj de raspuns prin SMS (mesaj de tip stocabil), care va avea, dupa caz, urmatorul continut:
- in cazul in care participarea este primita inainte de data si ora inceperii Campaniei:
„Salut! Campania „Nebun dupa Algida si Betty Ice” in Auchan” incepe pe 01 mai 2026. Inscrie-te incepand cu aceasta data. Succes!”
- in cazul in care participarea este primita dupa data si ora finalizarii Campaniei:
„Salut! Campania „Nebun dupa Algida si Betty Ice” in Auchan” s-a incheiat pe 31 iulie 2026. Vezi castigatorii pe www.iubesteinghetata.ro”
- in cazul in care participarea este eronata (prin participare eronata se intelege ca mesajul participantului nu respecta forma impusa de Regulament pentru inscriere):
„Mesaj eronat! Trimite textul “Auchan”, urmat de numărul bonului fiscal. Îţi mulţumim că ai cumpărat produse participante!”
- in cazul in care participarea este corecta:
„Te-ai inscris in campania „Nebun dupa Algida si Betty Ice” in Auchan”. Pastreaza bonul fiscal, in original, pentru validare, in caz de castig!”
- in cazul in care acelasi numar de bon fiscal este inscris de mai multe ori de pe acelasi numar de telefon:
„Inscriere invalidata! Te-ai inscris deja in Campanie cu acest bon fiscal! Te asteptam cu alte inscrieri!”
- in cazul in care participantul a depasit limita de inscrieri/zi:
„Ai inregistrat astazi nr. maxim de 5 inscrieri in Campanie! Te asteptam cu noi inscrieri in zilele urmatoare.”
- in cazul in care participantul a depasit limita de inscrieri/zi si este ultima zi de Campanie:
„Ai inregistrat astazi nr. maxim de 5 inscrieri in Campanie! Este ultima zi de Campanie și nu te mai poți inscrie!”
Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica formularea mesajelor de raspuns mentionate mai sus, fara a fi necesara incheierea unui act aditional la prezentul Regulament.
- Un consumator identificat printr-un numar de telefon unic are dreptul la maximum 5 participari (inscrieri)/zi, chiar daca a indeplinit de mai multe ori conditia de participare pe bonuri fiscale diferite. Orice inscriere suplimentara peste limita mentionata anterior, va fi invalidata.
Fiecare inscriere a unui bon fiscal echivaleaza cu o sansa de a castiga unul dintre premii. Un bon fiscal poate fi inscris o singura data in Campanie, doar prin una dintre cele doua modalitati de inscriere.
In plus, orice inscriere valida in aceasta campanie dedicata clientilor Auchan va fi inscrisa si in Campania nationala “Nebun dupa Algida si Betty Ice” in care se acorda urmatoarele premii: 1(un) premiu – ce consta intr-un automobil Toyota Corolla Cross Hibrid, in valoare de 129.267,12 lei fara TVA (156.413,22 lei TVA inclus) si 5 (cinci) premii – care constau fiecare in cate un “voucher de vacanta” in valoare de 10.180 lei fiecare si 220 (douasutedouazeci) de premii ce constau in cate un „voucher de cumparaturi eMag” (bonuri valorice pentru cumparaturi din platforma online eMag) in valoare de 200 de lei fiecare. Valoarea totala a premiilor Campaniei nationale este de 251.313,22 lei cu TVA. Regulamentul Campaniei nationale “Nebun dupa Algida si Betty Ice” este disponibil in copie in mod gratuit oricarui solicitant pe www.iubesteinghetata.ro .
4.3. Un participant poate castiga un singur premiu in cadrul acestei Campanii, indiferent de numarul de inscrieri in Campanie pe care le-a realizat.
4.4. Participantii trebuie sa pastreze in original bonul fiscal cu care au achizitionat produse participante si pe care l-au mentionat in formularul de inscriere / in SMS-ul transmis pentru inscriere, pentru validare si atribuirea premiului in cazul in care vor fi desemnati drept castigatori la tragerea la sorti.
- Tragerea la sorti si validarea castigatorilor
- Pentru desemnarea castigatorilor premiilor se vor oganiza 3 trageri la sorti, cate una pentru fecare luna calendaristica a Campaniei, in cadrul carora se acorda cate un premiu. La fiecare extragere vor participa toate inscrierile valabile efectuate in luna calendaristica care s-a incheiat, dupa urmatorul program:
- In data de 5.06.2026 se va extrage castigatorul lunii mai, dintre participantii inscrisi in intervalul 01.05.2026-31.05.2026;
- In data de 3.07.2026 se va extrage castigatorul lunii iunie, dintre participantii inscrisi in intervalul 01.06.2026-30.06.2026;
- In data de 7.08.2026 se va extrage castigatorul lunii iulie, dintre participantii inscrisi in intervalul 01.07.2026-31.07.2026;
- Extragerile se vor desfasura la sediul Agentiei, in prezenta unei comisii formata dintr-un reprezentant al Agentiei si un reprezentant al Organizatorului. Extragerile se vor efectua printr-o soluție software proprie Agenției pentru extragerea aleatorie a câștigătorilor din baza de date cu totalul celor înscriși în Campanie, prin contatenarea bazelor de date individuale aferente diferitelor tipuri de înscriere.
- La fiecare tragere la sorti va fi extras mai intai potentialul castigator al premiului, dupa care se vor extrage trei rezerve, care vor fi contactate in ordinea in care au fost extrase in cazul in care un potential castigator refuza premiul, ori in eventualitatea invalidarii unui potential castigator.
- Fiecare potential castigator va fi anuntat telefonic, la numarul mentionat la inscriere, in cel mult 4 zile lucratoare de la data extragerii, cu privire la procedura de urmat in vederea validarii finale si atribuirii premiului. Potentialilor castigatori li se va aduce la cunostinta faptul ca trebuie sa comunice date personale, in vederea validarii lor finale, pentru atribuirea premiului castigat si in vederea indeplinirii de catre Organizator a obligatiilor fiscale ale organizatorilor de promotii, precum si pentru anuntarea publica a castigatorilor conform obligatiei instituita de OG nr.99/2000, solicitandu-li-se sa isi exprime in prealabil acordul in acest sens.
- In cazul in care un potential castigator nu poate fi contactat telefonic conform art.5.4 de mai sus (ca de exemplu in situatiile in care nu raspunde la telefon, numarul nu este alocat, nu se afla in aria de acoperire a serviciului de telefonie mobila, numarul de telefon este suspendat, deranjat etc) acesta va fi invalidat, fara nicio despagubire din partea Organizatorului, iar Organizatorul isi rezerva dreptul de a apela la rezervele extrase conform art.5.3 de mai sus. Un potential castigator rezerva va fi apelat de 8 ori intr-un interval de 96 ore.
- Fiecare potential castigator va fi validat daca trimite, in termen de 2 zile lucratoare de cand a fost contactat telefonic pentru a i se confirma calitatea de potential castigator, in modalitatea/la adresa de e-mail ce i-a fost comunicata tot atunci, o imagine (poza, scan) a bonului fiscal pe care l-a inscris, care atesta indeplinirea conditiei de participare la Campanie, precum si datele necesare completarii procesului-verbal de validare si atribuire a premiului. Participantii care nu fac dovada indeplinirii conditiilor stabilite prin Regulament nu vor fi validati.
- Netrimiterea de catre un potential castigator in termenul precizat la articolul 5.6 a documentelor necesare pentru validare duce la pierderea de catre acesta a dreptului de a mai intra in posesia premiului, fara nici o compensare sau despagubire din partea Organizatorului.
- Organizatorul are dreptul de a analiza / verifica înscrierile in Campanie; orice neregulă ce poate fi clasificată drept încercare de fraudare din partea unui Participant va fi cercetată pentru înlaturarea oricărei suspiciuni de fraudă. Dacă se constată că un Participant a efectuat înscrieri folosind de mai multe ori același document fiscal utilizând sau nu mijloace de comunicare diferite la transmiterea formularului de înscriere în Campanie, SAU dacă se constată că același numar de bon fiscal a mai fost anterior înscris in Campanie, Organizatorul își rezervă dreptul să solicite de la participantul/participanții în cauză lamuririle necesare pentru clarificarea situației și orice documente relevante pentru eliminarea oricarei suspiciuni de fraudă, și va invalida toate înscrierile care nu respectă condițiile menționate în prezentul regulament. Organizatorul va invalida și nu va livra premii acelor Participanți care nu au înlaturat suspiciunea de fraudare a Campaniei.
- Dupa validare si dupa stabilirea de comun acord cu castigatorii a tuturor detaliilor in legatura cu atribuirea premiilor, fiecarui castigator i se va trimite premiul prin curier la adresa pe care a indicat-o in prealabil si se va incheia un proces-verbal de atribuire (predare-primire) a premiului ce trebuie semnat de fiecare castigator si de reprezentantul Organizatorului. Premiile ramase neacordate raman la dispozitia Organizatorului.
- Organizatorul va face publica lista cu numele castigatorilor si denumirea premiului castigat de fiecare, dupa validarea finala a acestora, prin postarea acestor informatii pe site-ul http://www.iubesteinghetata.ro in sectiunea “Castigatori”.
- CONFIDENŢIALITATEA DATELOR PERSONALE
Organizatorul – in calitate de Operator si Agentia – in calitate de imputernicit al acestuia, prelucreaza datele personale ale Participantilor la aceasta campanie in conformitate cu legislatia aplicabila in domeniul prelucrarii datelor cu caracter personal – Regulamentul U.E. 2016/679 – GDPR, in urmatoarele conditii:
Identitatea operatorului de date
Datele transmise de participanti sunt prelucrate de compania MAGNUM ICC RO S.R.L., cu sediul in Ploiesti, B-dul Republicii nr.291, Cladirea C13, Sala Magnum, jud. Prahova, denumita in continuare Operator.
Scopurile prelucrarii
Datele cu caracter personal prelucrare in cadrul campaniei promotionale sunt prelucrate de catre Operator, prin intermediul Agentiilor imputernicite, in urmatoarele scopuri:
- In scopul organizarii campaniei promotionale si al gestionarii inscrierilor;
- Pentru validarea castigatorilor si livrarea premiilor;
- In scopul indeplinirii obligatiilor fiscale ale Operatorului in legatura cu premiile acordate – in cazul castigatorilor de premii cu valoare impozabila. Lipsa acestor informatii atrage imposibilitatea Operatorului de a depune declaratiile aferente catre autoritatile fiscale.
- Pentru furnizarea raspunsurilor la solicitarile/reclamatiile/sesizarile consumatorilor (participanti la campanii sau persoane ce furnizeaza date personale prin paginile de contact sau prin infoline)
Daca persoanele care doresc sa participe si/sau castigatorii refuza sa furnizeze datele solicitate pentru inscriere si/sau validare, este imposibil ca acestia sa fie inscrisi in campanie sau validati pentru a li se acorda premiile.
Temeiul juridic al prelucrarii datelor personale
- Pentru scopul organizarii campaniei promotionale si al gestionarii inscrierilor in campanie, precum si pentru validarea castigatorilor si livrarea premiilor, prelucrarea se face in baza consimtamantului participantilor (GDPR 6.1.a).
- Pentru scopul indeplinirii obligatiilor fiscale ale Operatorului in legatura cu premiile acordate – in cazul premiilor cu valoare impozabila, prelucrarea se face in temeiul articolului 6.1.c GDPR. Lipsa acestor informatii atrage imposibilitatea Operatorului de a depune declaratiile aferente catre autoritatile fiscale.
- Pentru scopul furnizarii de raspunsuri/clarificari la solicitarile/cererile/reclamatiile/sesizarile consumatorilor (indiferent de canalul prin care acestea sunt inregistrate – website, linie infoline), prelucrarea opereaza in baza consimtamantului participantilor (GDPR 6.1.a)
Datele prelucrate
- De la participanti se colecteaza/prelucreaza urmatoarele date: Nume, Prenume, Nr. de telefon, email, varsta.
- De la castigatorilor premiilor acordate prin tombola/tragere la sorti la terminarea duratei campaniei se prelucreaza urmatoarele date: nume, prenume, numar telefon, email adresa de livrare.
- De la castigatorii premiilor cu valoare de peste 600 de lei se colecteaza si CNP-ul.
Perioada prelucrarii
Modul de prelucrare
Pentru scopul executarii campaniei promotionale, datele vor fi colectate si stocate in baza de date a participantilor (a persoanelor inscrise pentru participarea la tragerea la sorti si desemnarea castigatorilor). Datele personale colectate sunt procesate de imputernicitul Tom Communications & Marketing S.R.L. pentru organizarea tragerii la sorti a castigatorilor, validarea castigatorilor, contactarea acestora, indeplinirea obligatiilor fiscale ale organizatorilor de promotii (daca este cazul) si trimiterea premiilor. Datele prelucrate nu vor fi utilizate in niciun alt scop. Persoanele vizate nu vor fi supuse unor decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automata a datelor si care ar putea produce un efect juridic sau un impact semnificativ asupra acestora.
Confidentialitate
Datele vor fi colectate, prelucrate si stocate de Agentia imputernicita Tom Communications & Marketing S.R.L. Datele nu vor fi transferate în străinătate și nu vor fi dezvăluite către alți terți, cu excepția numelui si prenumelui ce vor fi facute publice conform O.G. 99/2000, republicata actualizata in anul 2015 si a situațiilor în care Operatorul și/sau Imputerniciții sunt obligați de lege să dezvăluie asemenea date personale către autorități.
Drepturile persoanelor vizate
În perioada de colectare și prelucrare a datelor cu caracter personal, persoana vizată are dreptul de a solicita în orice moment accesul la date, rectificarea sau ștergerea acestora, sau restricționarea prelucrării. Are de asemenea dreptul de a se opune prelucrării și dreptul de a solicita portarea datelor către alt operator. Persoane vizate pot oricând să-și retragă consimțământul de prelucrare. Pentru orice suspiciune de nereguli privind prelucrarea datelor cu caracter personal, persoana vizată poate depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (www.dataprotection.ro).
Modalitati de exercitare a drepturilor
Pentru orice solicitare legată de datele personale, în procesul de exercitare a drepturilor menționate în capitolul anterior, persoana vizată poate contacta Operatorul prin e-mail transmis la adresa: privacy.office@magnumicecream.com
Politica de confidentialitate a Organizatorului poate fi accesata gratuit online la adresa: https://corporate.magnumicecream.com/en/notices/privacy/romania-romanian.html.
- Diverse
- Participarea la aceasta Campanie implica acceptarea prezentului Regulament.
- Prin comunicarea datelor personale in modalitatile indicate in mod expres prin Regulament, participantii si castigatorii isi exprima acordul expres si neechivoc, ca datele lor personale sa intre in baza de date a Organizatorului, operata de catre Agentie in calitate de imputernicit, in vederea inscrierii si participarii la Campanie, validarii si atribuirii premiilor si indeplinirii obligatiilor fiscale ale organizatorilor de promotii (in cazul premiilor impozabile).
- Tuturor participanţilor la Campanie le sunt garantate drepturile în conformitate cu Regulamentul General privind Protectia Datelor (General Data Protection Regulation – GDPR) – (Regulamentul (UE) 2016/679): dreptul la informare, dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la stergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”), dreptul la restrictionarea prelucrarii, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de a depune plangere in fata unei autoritati de supraveghere. Pentru exercitarea acestor drepturi, participantii la Campanie vor trimite Organizatorului cererea prin e-mail la adresa: office@magnumicecream.com. Politica de confidentialitate a Organizatorului poate fi accesata gratuit pe : https://corporate.magnumicecream.com/en/notices/privacy/romania-romanian.html.
- Organizatorul Campaniei nu este raspunzator pentru plata taxelor, asigurarilor sociale si/sau de sanatate, impozitelor sau a altor obligatii fiscale legate de premiul oferit, cu exceptia impozitului cu retinere la sursa aplicabil veniturilor individuale provenite din campanii promotionale, impozit pe care Organizatorul Campaniei este obligat sa il calculeze, sa il retina si sa il transfere la bugetul de stat conform prevederilor Codului Fiscal, in cazul premiilor cu valoare impozabila, operatiune efectuata prin intermediul Agentiei de implementare.
- Regulamentul de participare este disponibil in copie in mod gratuit oricarui solicitant pe pagina web iubesteinghetata.ro.
- Pentru sesizari sau intrebari in legatura cu aceasta campanie promotionala, participantii se pot adresa Organizatorului prin email la adresa: promotii@thesocialnest.ro
Anexa 1 – Proces-verbal de validare si atribuire premiu (model) face parte integranta din prezentul Regulament.
Anexa 1 – Proces-verbal de validare si atribuire premiu (model)
PROCES-VERBAL
de validare si atribuire a premiului Campaniei promotionale “Nebun dupa Algida si Betty Ice” in Auchan
Subsemnatul ______________________, in calitate de reprezentant al Organizatorului Campaniei), astazi, data de_____________, am validat pe domnul/doamna ______________________________, cu domiciliul in________________________, str____________________________, bl._______, sc._______, et._____, ap.____, jud.____________________________, CNP____________ (completeaza doar castigatorul/castigatorii premiilor cu valoare peste 600 lei), ca fiind castigator al unui premiu al campaniei promotionale, prin tragerea la sorti organizata in data de ________________________, ce consta in _______________________, in valoare de ________ lei (TVA inclus).
Subsemnatul________________________________, declar ca am prezentat Organizatorului documentele solicitate de acesta, si am fost validat in calitate de castigator al premiului prezentat mai sus, pe care l-am primit impreuna cu certificatul de garantie / toate instructiunile pentru a intra in posesia acestuia (dupa caz).
Prin semnarea si datarea procesului-verbal, subsemnatul ______________________________________ imi dau acordul expres si neechivoc ca datele mele personale mentionate mai sus sa intre in baza de date a Organizatorului, operata de persoana împuternicita Tom Communications & Marketing SRL pentru atribuirea premiului Campaniei si pentru indeplinirea obligatiilor fiscale ale organizatorilor de promotii, dupa caz.
Declar ca am luat cunostinta ca imi pot exercita in mod gratuit dreptul de informare, de acces, restrictionare, rectificare, stergere, dreptul la portabilitatea datelor, la opozitie, de a nu fi supus unui proces decizional individual automatizat, dreptul de a ma adresa justitiei si/sau orice alte drepturi prevazute de legislatia locala sau europeana in vigoare printr-o cerere scrisa, datata si semnata trimisa prin e-mail la adresa: romania.privacy@unilever.com. De asemenea, am luat cunostinta ca am dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere competenta – A.N.S.P.D.C.P. (www.dataprotection.ro) – în cazul in care consider ca este incalcata confidentialitatea datelor mele personale
Data:
Am Predat: (nume, semnatura) Am Primit: (nume, semnatura)
Organizator:
MAGNUM ICC RO S.R.L.,